Despre noi

        Noi suntem Ambasadori Smart Village, trei studenți din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași și ne propunem să valorificăm resursele din mediul rural prin metode cât mai inteligente și eficiente.  În cadrul acestui proiect, am ales să implementăm idei smart în comuna Cotnari, județul Iași pentru a oferi comunei noi posibilități de dezvoltare.

         Numele meu este Ana Pintilie și  am crescut pe meleagurile cotnărene.  Aici, m-am format ca om într-un mediul armonios, cu valori solide pe care doar în spațiul rural le  mai întâlnești.

         Deși acum locuiesc în Iași, mă reîntorc mereu cu drag în locul în care m-am născut. Din păcate, astăzi nu mai este aceeași energie pe care o simțeam când eram copil. De aceea, îmi doresc să contribui la dezvoltarea zonei din care provin, prin promovarea turismului, a oamenilor, obiceiurilor și tradițiilor.         
         
Drept urmare, un prim pas pentru atingerea acestor obiective îl reprezintă site-ul „Plaiuri cotnărene”, pe care am încercat să-l structurez într-un mod smart, pentru a oferi ocazia turistului să-și organizeze vizita cât mai eficient.

      Din punctul meu de vedere, viața la țară are o frumusețe aparte. Deși, omul din această zonă are frustrări de la natură,  faptul că este apropiat de biserică, implicit de Dumnezeu, îl ajută să-și creeze o rânduială în viață. 

        Mă numesc  Andrada-Georgiana Rășcanu și sunt studentă în anul II în cadrul Facultății de Agricultură, la specializarea Ingineria și managemantul afacerilor agricole. De asemenea, fac parte din echipa proiectului Smart Village.

         Amprenta mea în acest proiect este reprezentată atât de studiul sociologic asupra locuitorilor comunei Cotnari, cat si de cercetarea științifică și tehno-redactarea informațiilor.

        Sunt o fire ambiţioasa și perseverentă, de aceea sunt convinsă ca prin intermediul acestui proiect putem crea o viziune asupra unui sat inteligent care are scopul de a distruge barierele dintre mediul urban și cel rural și de a obține un echilibru intre economiile si comunitățile rurale.

          Mă numesc Eduard Irimia , studiez Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole în anul II de studii și mă număr printre studenții care iau parte la ceea ce oferă USV Iași, pe lângă activitățile didactice obișnuite. 

        Aici mă refer la proiecte, activități, competiții, work-shop-uri, conferințe menite să ofere abordări pragmatice și inedite studenților interesați în ceea ce privește agricultura în sine, dar și mediul rural ca entitate și posibilitățile de dezvoltare ale acestuia. 

         În opinia mea, mediul rural din România dispune de un potențial imens de dezvoltare, dat fiind cumulul de resurse de care acesta dispune. Resursele din agricultură, precum solul și forța de muncă, sunt doar o parte dintre factorii care pot contribui la dezvoltarea mediului rural și consider că elemente precum cultura locală, istoria, peisajul, mediul social sunt resurse care, odată valorificate, pot duce la dezvoltarea durabilă a spațiului rural românesc și creșterea valorii intrinsece a acestuia, dar și la dezvoltarea unei societăți bazate pe oameni potriviți, la locul potrivit, prin promovarea și creșterea gradului de atracție față de generațiile tinere.

Plaiuri cotnărene
Locul unde istoria, vinul și oamenii buni se întâlnesc!
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți